Iubirea Tatălui

Un înţelept a ajuns la poarta unui bătrân creştin. Înţeleptul i-a cerut apă pentru că era însetat. Din vorbă în vorbă înţeleptul a aflat de la bătrân că era foarte necăjit, se considera un mare păcătos şi era convins că după ce va muri va ajunge să fie ars în iadul cu pucioasă şi sulf.
Înţeleptul a încercat să-i explice că în lumea imaterială de dincolo nu există asemenea substanţe. Sulful şi pucioasa există doar în lumea fizică, iar Dumnezeu nu doreşte să-şi chinuiască copiii.
Bătrânul o ţinea tot pe-a lui, una şi bună - el este păcătos şi va ajunge acolo.
Bătrânul nostru i-a povestit înţelepului şi despre băiatul său cel rău, care, bărbat în toată firea , se ţine numai de prostii, iar el- bătrânul tată, se consideră vinovat de halul în are se comportă fiul său.
Înţeleptului i-a venit o idee: i-a zis bătrânului că el poate să facă în aşa fel încât fiul cel rău să devină om la locul lui şi să nu se mai comporte ca până acum. Bătrânul a fost foarte încântat.
Înţeleptul i-a zis să aprindă focul în cuptor şi să-l încingă cât se poate de tare, apoi i-a propus bătrânului ca atunci când vine fiul cel rău să-l ajute să-l arunce împreună în foc.
Bătrânul a fost şocat. Nu putea să creadă ceea ce i-a propus înţeleptul: cum? fiul lui cel iubit şi drag să fie ars în foc? Bătrânul a fost foarte furios când a auzit propunerea.

Înţeleptul i-a zis atunci: "Dacă tu, un simplu om, îţi iubeşti fiul cel rău aşa de mult şi nu l-ai arunca în foc, cum cezi că Dumnezeu, Tatăl Nostru ar putea să facă acest lucru? Înseamnă că îl crezi pe Dumnezeu mai rău decât eşti tu."
Bătrânului i s-a luminat faţa dintr-o dată şi i-a mulţumit înţeleptului pentru că i-a deschis mintea.

Înţeleptul era Paramahansa Yogananda.