Un cioban din Ardeal

Era odată un cioban în munţii Ardealului şi îi plăcea să stea cu oile sprijinit de bâtă. Cum stătea el într-o zi pe o păşune alpină, vede undeva în depărtare pe cer trei puncte care deveneau din ce în ce mai mari şi veneau tot mai aproape. Începeau să se audă nişte sunete ciudate ca nişte urlături şi miorlăituri.
Ciobanul nostru stătea nestingherit sprijinit de bâta lui. Punctele deveneneau din ce în ce mai mari şi mai negre s-au apropiat, cerul s-a întunecat şi nu se auzeau decât urlăturile şi miorlăiturile.
Ciobanul nostru stătea nestingherit sprijinit de bâtă. A început să bată şi vântul foarte puternic, i-a luat colopu de pe cap, urlăturile şi miorlăiturile erau asurzitoare.
Ciobanul nostru stătea liniştit, sprijinir de bâtă.După un cerul a început să se lumineze din nou, îar OZN-urile ciudate au început să se îndepărteze.
Ciobanul nostru stătea liniştit sprijinit de bâta lui.Cele trei obiecte sau ce erau ele s-au îndepărtat din ce în ce mai mult, s-au făcut din ce în ce mai mici până au dispărut.
Ciobanul nostru stătea liniştit sprijinit de bâta lui. Când s-a făcut linişte deplină a zis doar atât: "No, amu!"