Acest blog este inactiv pentru o perioadă de timp.

Căţeluşa Vitează

Am o căţeluşă pe care o cheamă Linda.
Îi place să latre de după gard la toţi nepoftiţii.
Este foarte vitează.
Însă atunci când vine cineva în curte se face dintr-o dată foarte cuminte şi uneori se ascunde.
Mă avertizează de fiecare dată când ceva nu este în regulă.
Seamănă cu o hienă dar este foarte frumoasa.
Este foarte iubitoare.

Câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului!

Puterea Oglinzii

A fost odată un copil care nu avea încredere în oglinzi.
El credea că oglinzile înregistrează tot.
Aflase că oglinzile sunt porţi către alte lumi.
De aceea el le acoperea cu ceva atunci când vroia să se simtă în siguranţă.
El nu ştia că în casa lui exista într-adevăr o oglindă magică.
Într-o zi a uitat să acopere oglinda când a umblat pe furiş la borcanul cu gem.
Oglinda a înregistrat fapta lui.
Mama lui era o zână bună, dar el nu ştia asta.
După mulţi ani zâna cea bună a văzut fapta copilului ei în oglinda magică.
Copilul era deja bărbat în toată firea şi s-a ruşinat foarte tare de fapta lui.
Mama sa fiind o zână bună, îl iubea aşa de mult încât nu putea fi supărată pe el.
Toţi copiii fac multe prostioare şi uneori mai mult decât atât.
Copilul, devenit bărbat, i-a zis mamei sale:
"Mamă, nu este adevărat, eu nu sunt acela!
Am fost şi eu aşa, dar de atunci a trecut o eternitate, iar Oglinzile Adevărate te arată aşa cum eşti tu Acum, nu cum ai fost cândva!
Şi dacă vrei să ştii te invit să ne uităm în oglindă cu toată lumea să vezi că spun adevărul"
S-au uitat împreună în oglindă. Dar după cum se ştie oglinzile fermecate au taina lor şi nu funcţionează de faţă cu alte persoane, iar oglinda magică l-a arătat pe copil aşa cum este el Acum şi nu cum era cu mult timp în urmă.

Multă lume crede în puterea magică a oglinzilor.
Oglinda adevărată te arată întotdeauna aşa cum eşti tu ACUM.

Înţeleptul Fluture

A fost odată ca niciodată un Mare Înţelept.
După o zi lungă de lucru pentru Ţara lui, a venit momentul să meargă seara la culcare.
Noaptea a visat un vis tare frumos!
A visat că este Fluture şi zboară în Înălţimile Văzduhului.
A fost un vis foarte profund şi Adevărat.
Dimineaţa, Înţeleptul nostru s-a Trezit.
Dar a uitat cine Este.
De fapt nu mai ştia exact cine este:
Se tot gândea el aşa:
"Oare sunt un Om care a visat că este Fluture sau sunt un Fluture care acum visează că este Om?"

Badea Gheorghe şi copilu-so

Mére Badea Gheorghe într-o zâ la târg în satu' vecin.
Cum meré iăl aşa cu copilu-so pesthe ghial veghe o potcoávă.
"Mă copchile, ié tu potcoáva că o şi bună la şeva!"
"N-o iéu tată că mi-i greu!"
"Mă copchile, ie-o că ţ-o şi bună la şeva!"
Copchilu' n-o vrut s-o iéie.
O luat-o tată-so şâ or mers mai gheparche la târg.
La târg copchilu s-o uitat după jucărei şi tată-so ş-o văst ghe treburile lui.
Tată-so i-o vândut potcoáva la un ţâgan şâ o primit şeva bani pe ié.
Cu banii, tată-so o luat şiréşă, da nu i-o zâs la copchil.
Şâ cum meréu ei pe păşune cătă cas', copchilu o rămas în urmă şâ tată-so tăt lăsa să cadă câche o şireaşă.
Copchilu nu şchié că tată-so ţâpă şireşăle şâ era tare voios când găsé câche una.
Până s-o gătat păşuné s-o gătat şâ şiréşăle.
Copchilu era cu burta plină şâ tare mulţămit.
Când o ajuns acasă i-o zâs copchilu la mumă-sa: "Mamă atâté şiréşă am mâncat că o fost pi jos..."
Tată-so o mai scos un chil ghin straiţă şâ i-o mai dat.
Copchilu o zâs: "Nu mai îmi trăbă tată că am mâncat mulche pi drum."
Tată-so i-o zâs atunşi: "Vez mă copchile, şireşăle erau potcoáva aia şe n-ai vrut tu so iéi. Am vândut-o şâ ţ-am luat şireşă! Dac-o luai ghi jos îţ dăghém şireşăle înainche să mérem pe păşune şî nu che mai aplecai ghe doáuă suche ghe uări. Amu ai ghestule!"

Puterea Iubirii şi iubirea de Putere

A fost odată ca niciodată o împărăţie frumoasă pe o insulă mare în mijlocul unui ocean.
Această împărăţie se numea adică Împărăţia Atlanţilor.
În acea vreme oamenii aveau Puterile lui Dumnezeu.
Eu puteau să facă tot ceea ce doreau.
Le plăcea tare mult să se joace cu puterile.
Tot jucându-se ei aşa, s-au plictisit să facă numai lucruri bune.
În loc să se iubească mai mult între ei au început să-şi iubească mai mult puterile.
Aşa că iubirea faţă de puterile lor a crescut şi a scăzut puterea iubirii faţă de aproapele lor.
După un timp iubirea de Putere a întrecut cu mult Puterea Iubirii.
Atlanţii au început să facă tot mai multe prostii.
Făceau farse magice vecinilor, trimiteau fiinţele astrale să facă rău celorlalţi pentru a se răzbuna şi multe alte asemenea fapte necugetate.
Împărăţia Atlanţilor a decăzut rău de tot.
A venit vremea când Dumnezeu nu a mai suportat asemenea nelegiuiri.
O mică parte din atlanţi - Atlanţii Albi - au rămas totuşi fideli Iubirii.
Dumnezeu le-a spus Atlanţilor Albi să urce în corăbii şi să părăsească Împărăţia Atlanţilor pentru că Balanţa Justiţiei Divine a hotărât ca Ţara Atlanţilor să nu mai fie.
Împărăţia Atlanţilor a dispărut sub apele Oceanului.
Dumnezeu le-a zis Atlanţilor Albi că le va lăsa doar o singură putere - Cunoaşterea, însă le va lua celelalte Puteri pentru a nu mai repeta prostiile fraţilor lor.
Le-a zis de asemenea să păstreze secretele Cunoaşterii
Atlanţii Albi au ajuns în diferite părţi ale Pământului, iar Cunoaşterea lor a pătruns în India, Babilon, Egipt, China, Grecia şi America Centrală.
Dumnezeu le-a zis:
"Voi ascunde Puterile pentru ca voi să nu le mai puteţi folosi.
Voi alege un loc unde să le găsiţi doar atunci când veţi merita!"

A trecut timpul, oamenii aveau bine ferecată Cunoaşterea în marile temple.
Însă de multe ori o interpretau greşit iar interpretările greşite provocau războaie şi mari distrugeri.
A trecut timpul, însă oamenii aveau în suflet mai aprinsă ca oricând Iubirea de Putere şi de aceea doreau să găsească neapărat Puterile pe care le-a ascuns Dumnezeu.
Având Cunoaşterea, au început să facă tot felul de descoperiri şi invenţii care, credeau ei îi vor conduce spre Puterile pe care le-a ascuns Dumnezeu.
Au inventat submarinul şi au căutat Puterile pe fundul Oceanului, însă nu erau acolo.
Au inventat avionul şi naveta spaţială, însă nu erau nici în nori, nici în Cosmos...
Au inventat microscopul, însă nu le-au găsit nici în structura atomului.
Au ajuns pe Everest, însă nu erau nici acolo...
Dumnezeu a ascuns Puterile în Inimile oamenilor.
Doar atunci când Puterea Iubirii din Inima lor va fi mai mare decât iubirea faţă de acele Puteri, oamenii să le poată folosi.
"Când Puterea Iubirii va învinge Iubirea de Putere lumea va cunoaşte Pacea!" (J. Hendrix)

Dăruirea

Sufletul care vrea ca Dumnezeu
Să i se dăruie cu totul
Trebuie să dăruiască tot,
Fără a-şi păstra nimic pentru sine.
Stă în firea spiritelor alese,
A sufletelor generoase,
A inimilor darnice
Să dea înainte de a primi,
Până la dăruirea de sine,
Căci pentru ele este mai grea povara
De a-şi aparţine lor însele
Decât de a fi supuse altora.
Într-adevăr, mai mult aparţinem
Acestui Bine Infinit
Decât ne aparţinem nouă.

Sfântul Ioan al Crucii

Din cartea "Daruri pentru Viaţă" - Simona Trandafir, editura Kamala - Colecţia Ghid Spiritual 2007

Nu contează cine am fost, contează cine suntem acum!
Fiecare sfânt are un trecut şi fiecare păcătos are un viitor.

Un copil neatent la ora de religie

Într-o zi doamna învăţătoare le-a cerut copiilor să deseneze Sfânta Treime aşa cum şi-au imaginat-o ei.
Unul dintre copilaşi a prins doar frânturi la ora de religie.
A desenat foarte frumos, însă desenul lui era ciudat.
A venit doamna învăţătoare şi s-a uitat la desenul lui: era un avion care zbura printre nori, iar în cabina de pilotaj erau patru persoane.
Mirată, l-a întrebat pe copilaş de ce a desenat aşa şi cine sunt cele patru persoane.
Copilul a dat următoarea explicaţie în naivitatea lui: "Doamna învăţătoare, cele patru persoane sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, împreună cu Ponţiu Pilot" (copilaşul a înţeles în loc de Pilat - Pilot).
"Cine conduce avionul!?" întreabă învăţătoarea.
Copilul răspunde "Ponţiu Pilot îl conduce, iar Dumnezeu veghează ca acum să nu se mai spele pe mâini în timp ce conduce avionul!".

Totul se face sub directa îndrumare a lui Dumnezeu, care este în permanentă legătură cu noi şi care vegheaza ca fiecare dintre noi să-şi facă datoria cum trebuie!

Aeronava aflată în dificultate

O aeronavă cu câteva sute de pasageri zbura deasupra oceanului.
După un timp a intrat într-o zonă unde era un uragan.
Controlorii de trafic au avertizat echipajul să folosească alte culoare aeriene.
Informaţiile primite de echipaj au fost înţelese greşit din cauza perturbaţiilor electromagnetice create de fulegere.
Totuşi parţial mesajul a fost înţeles iar aeronava şi-a schimbat direcţia şi a ajuns într-o zonă de la marginea uraganului.
S-a produs fenomenul de givraj (adică s-a picăturile de ploaie s-au transformat în gheaţă pe aripile şi botul avionului), iar portanţa a început să scadă.
Aeronava a intrat în nori de furtună.
Bruiajul era mult mai mare.
S-a întrerupt legătura cu turnul de control.
Singura speranţă a pasagerilor era echipajul bine pregătit.
Aeronava a început să piardă din înălţime.
Era o aeronavă mare, iar echipajul era internaţional format din: pilot, copilot, pilot de rezervă, doi mecanici, un navigator şi şase însoţitori de bord (stewarzi şi stewardese).
Pasagerii erau totuşi liniştiţi pentru că însoţitorii de bord îşi cunoşteau bine meseria.
Aeronava îşi continua drumul, cu toate trepidaţiile provocate de furtună.
De câteva ori s-a produs fenomenul de gol de aer (numit fenomen de forfecare - adică de la un curent de aer ascensional aeronava a trecut brusc într-un curent de aer care cobora).
Pasagerii s-au speriat, dar nu era nici un pericol: piloţii îşi cunoşteau bine meseria.
Nu se vedea nimic pe hublouri, însă totul era în regulă pentru că navigatorul de bord ştia coordonatele şi direcţia.
Aeronava a rămas cu trei motoare din patru, însă totul era în regulă pentru că mecanicii de bord ştiau ce au de făcut.
Pilotul de rezervă putea să se odihnească liniştit până când îi venea rândul să treacă la manşă.
A durat mult timp până avionul a ieşit din zona cu turbulenţe, însă totul a decurs normal fără incidente.
Pasagerii au fost puţin speriaţi, însă au fost pe mâini bune. Aeonava a aterizat pe direcţia pistei 070 (asta înseamnă 70 grade faţă de indicatorul nord al busolei).
Vă rog să urmăriţi National Geografic Channel şi veţi vedea că am dreptate.

Fiecare dintre noi avem o misiune în viaţă şi trebuie să o conştientizăm şi să tindem spre desăvârşirea profesiei noastre pentru a ne putea îndeplini misiunea cu maximă exactitate. Dumnezeu ne ajută dacă ne ajutăm singuri!

Iubirea şi râsul

"Oamenii caută fericirea în exterior, pentru că au pierdut ceea ce aveau în interior!"
(copilul Flavio)

"...Şi mai ales ajungem la esenţa vieţii; ajungem la ceea ce este cu adevărat important şi real şi ceea ce oglindesc copiii noştri: iubirea şi râsul!
Asta aduc cu ei copiii noştri, toţi copiii, indiferent de rasă, de religie, indiferent dacă sunt băieţi sau fete, dacă sunt bogaţi sau săraci, dacă sunt prostuţi sau inteligenţi, asta aduc cu ei din lumea de dincolo pentru a ne crea amintiri frumoase pe care să le păstrăm: râsul şi iubirea! Trebuie să luăm exemplu de la ei!"

Copiii mileniului III, Editura Antet XX Press (Titlul original "Die Kinder des Neuen Jahrtausends" - AMA DEUS Verlag - 2001)

Singurătate

"Ne-am învăţat aşa, să ne fie frică de singurătate. Toată educaţia noastră e făcută din aceeaşi groază de singurătate. Suntem crescuţi pentru a trăi între oameni, şi am putea trăi atât de bine singuri... Cadrele sociale, şcoala, legile, prejudecăţile - toate ne încarcerează spiritul. Vor să ne facă gregari. Se cheltuiesc să perfecteze ceea ce avem mai prost în noi sau ceea ce, poate, nu avem deloc.
Numai Mântuitorul a ştiut că destinul nostru era de a fi singuri - şi de aceea mântuirea Lui vine prin conştiinţă, şi nu prin turmă."

Constantin Noica

Solitudine

Caracteristicile unei păsări solitare sunt cinci:
Prima, că ea zboară până în cele mai mari înălţimi;
A doua, că ea nu suferă după companie, nici măcar după vreuna din semenele ei;
A treia, că ea îşi aţinteşte ciocul spre tăriile cerului;
A patra, că nu are o culoare definită;
A cincea, că ea cântă foarte duios.

Sfântul Ioan al Crucii

Fârtate şi Nefârtate

Fârtate îi fârtate şi cu Nafârtate, da' Nefârtate nu-i fârtate cu Fârtate.

Omul bun şi fluturele

Un om bun la suflet se străduia să-i ajute pe toţi, uneori chiar atunci când nu aveau nevoie.
Odată a văzut un cocon din care un fluture încerca să iasă.
Fluturele se lupta din răsputeri să iasă şi nu izbutea.
Omul cel bun şi-a zis: "Trebuie să-l ajut pe fluture să iasă!
Va rămâne captiv acolo în coconul lui dacă nu-l ajut!"
Omul a rupt pereţii coconului şi a eliberat fluturele.
Fluturele şi-a desfăcut aripile... dar nu a putut zbura...
Aripile îi erau mult prea fragede...
Era nevoie de lupta cu coconul pentru ca aripile fluturelui să se facă puternice.
Ar fi trebuit să iasă singur, să se lupte singur cu coconul său...
Fluturele nu a mai putut zbura niciodată şi a murit.

Binele făcut cu forţa nu este bine!
Fluturele are nevoie de lupta cu coconul pentru a putea zbura...
Coconul este egoul.

Fragment din "Cartea Naturii"

Paragraf din capitolul "Misterele şi frumuseţile Nopţii".
Personaje: un cioban, o haită de lupi, o turmă de oi, câini, un urs, trei cloţani şi un bubuşoi.
Ciobanul povesteşte:

"Într-o nopte m-am trezât că era mare hărmălaie în stână.
O vint lupii să fure uăi.
Cânii lătrau, lupii urlau şâ uăile behăieu.
Am lăsat cânii legaţ şâ n-o putut să apere stâna cum trăbă.
Am luat bâta şâ am sărit la lupi.
Lupii o lăsat uăile şâ s-o luat după mine.
Io am fujit ghe ei şâ am căst în râpă.
Dumnezo m-o ajutat să mă prind de o cracă subţâre.
Craca era tare subţâre şâ mă miram cum ghe mă ţâne.
Am vrut să urc da nu puchem că lupii erau deasupra me.
O început să cânte bubuşoiu.
M-am spăriet tare.
M-am uitat în jos ca să sar.
Râpa nu era adâncă, da' jos era un urs care mormăié.
Dacă sărém mă mânca ursu.
Dacă urcam mă mâncau lupii.
O trăbuit să stau aşa mult şâ bine.
No, amu m-am spăriét şâ mai tare: am văst c-o vint doi cloţani şâ o început să rodă craca di acol di unghe era agăţată.
Nu mai avém mult şâ cădém la urs.
Mă uit mai bine şâ şe văd? - un cloţan era negru şâ un cloţan era alb.
Amu era gata cu tătu'...
Nu mio mai fost frică nici o ţâră.
Cu sau fără frică tăt una.
Mă uit mai bine lângă cracă şâ văd două fraji.
Am zâs că dacă mor, să mai gust o dată din şeva bun.
Am gustat frajile şâ o fost ăl mai bun gust ghin viaţa mé.
Tare mă mir cum ghe n-am şchiut până amu că-s aşa ghe buñe.
Asta-i mâncaré lui Dumñezo.
Numa Iăl puché să mi-o gheie.
Tătă viaţa mé n-am mai gustat aşa şeva...
M-am trezât... am visat tăt... Domñe-ţ mulţam...
Cânii erau dazlegaţ şâ păzeu stâna...
Lupii urlau în pădure...
Uăile durméu...
Ursu nu era nicării...
Bubuşoiu cânta pe stână...
Da' o vint un cloţan la caş şâ l-am ţâpat diacolo..."
Dumnezo îi tare bun!"

Maestrul care mânca peşte

Undeva în India era un MAESTRU. Maestrul acesta îi învăţa pe discipolii săi să nu omoare animale, păsări, peşti sau vreo altă vietate care se deplasează conştient, care naşte pui vii sau se ouă.
Era un OM cu totul DEOSEBIT.
Într-o zi discipolii s-au înfiorat: MAESTRUL lor mânca peşte.
L-au întrebat "Cum este posibil ca tocmai TU să-ţi încalci propriile Legi şi propriile Principii?".
Maestrul nu a zis nimic: a adunat toate oasele de peşte, le-a aruncat în sus, iar când au căzut pe pământ erau deja peşti vii. MAESTRUL a luat peştii şi le-a dat drumul înapoi în apă.
Le-a zis discipolilor: "Doar atunci să mâncaţi şi voi peşte când veţi fi în stare să daţi VIAŢĂ celor morţi!"

Un vis

Am avut acest vis cu mulţi ani în urmă (poate 15)
Am ajuns la marginea unei prăpastii fără capăt
Eu nu i-am văzut capătul.
Continuarea drumului meu era dincolo de prăpastie.
Trebuia să trec dincolo.
Nu era cale de întoarcere.
Ştiam că trebuie să trec dincolo.
Pe cine am văzut în partea cealaltă a prăpastiei?
Am văzut un om bătrân îmbrăcat cu haine albe.
Avea părul alb, barbă şi mustaţă albă.
Radia iubire.
Aveam încredere totală în el.
Nu ştiu de ce!
L-am recunoscut!
Era Maestrul meu!
Trebuia să ajung la el.
El mă aştepta cu braţele întinse.
Singurul mod de a ajunge la el era să zbor peste prăpastie.
Oare pot să zbor?
Un om nu poate zbura.
Nu am vrut să mă întorc.
Aşa că am făcut saltul.
Am început să zbor!
Zburam cu adevărat.
Prăpastia imensă era sub mine.
Aveam încredere.
Ştiam că dacă îmi voi pierde încrederea mă voi prăbuşi în prăpastie.
Zburam către el.
El mă aştepta cu braţele întinse....
(Sfârşitul visului).